2) carattaristiche, cunghjucazione è chjucu lessicu marignanese
(IN CUNCIPIMENTU)
NB : a prisenza di a stella * à u principiu d'un paragrafu vole dì ch'ella ci hè una sfarenza cù ciò chì si trova in lu dizziunariu di Ceccaldi.
*- "prima" hè invarievule di genaru è di numaru, si trova sempre sott'à sta forma quì :
"u prima ghjornu", "e trè prima", ...
- quand'ì "prima" hà u sensu di "innanzu à tuttu", si sente una "M" incalcata, una doppia "M" si pò dì. L'hà rimarcata Ceccaldi, ma a scrive quantunque cù una sola "M" : prima. Ma si trova a forma "primma" annant'à un iscrittoghju di u rughjone.
*- a forma abituale "ciò", si dice "sò" in Marignana. Esempiu : "ùn aghju micca capitu sò ch'ellu vole", ind'elli diciarianu altri "ùn aghju micca capitu ciò ch'ellu vole".
"U tusarellu ellu face sò ch'ellu pò..."
- A doppia "R" hè assai più incalcata cà a "R" ugnule. À l'iniziu d'una parolla, "R" si prununcia sempre doppia, di manera incalcata (ch'ella ci sia una cunsunante o una vucale innanzu) :
*- e "D" da mez'à duie vucale si prununcianu "R". À l'iniziu d'una parolla è dopu una vucale, si prununcianu cum'è una "R" ugnule.
*- À a prima parsona singulare di prisente indicativu, è à tutte e parsone di u prisente sughjuntivu, suvente si ficca a lettara "G" (chjamatu "infissu G"). Si pruduce quand'ella ci hè a succissione " vucale+(N o R o L)+ vucale " pà e trè lettare finale. Par esempiu : vene --> vengu, tene --> tengu, pone --> pongu, minà --> mengu, valè --> valgu, falà --> falgu, amparà --> ampargu, spirà --> spergu, chjinà --> mi chjingu, ...
Duie accizzione : corre, chì face corgu, è sarrà chì face sargu, bench'elli appianu duie "R".
*- Postu chì a "D" da mez'à duie vucale si prununcia "R", a regula pricidente hè valida pà a succissione " vucale+D+vucale".
Esempii : crede --> crergu, ride --> rirgu, sfidà --> sfirgu, accade --> ch'ella accarga (accargu ùn vurria dì nulla, ùn esiste micca),...
- "st" si prununcia cum'è in francese a maiò parte di u tempu, ma ogni tantu si pò sente "∫t" (="cht").
- E "E" (da più à menu) etimulogiche anu a tindenza à divintà "A" à spessu, in particulare quand'elle sò innanz'à un "R" :
terra --> tarra (è tutte e parolle cumposte : intarru, attarrisce,...) ( " ... (posta) in tarra...") , terribule --> tarribule, terrore --> tarrore, erba --> arba, ferru --> farru, rimpruveru --> rimprovaru, termine --> tarmine, determinà --> ditarminà, per --> par, permette --> parmette, perturbà --> parturbà, permanente --> parmanente, perpetu --> parpetu, da pertuttu --> da partuttu, persona --> parsona ( "...una parsona..."), pernice --> parnice, perversu --> parversu, liberu --> libaru, *libertà --> libartà, generu --> genaru (ma si dice ginerale), camera --> cammare, cateru --> cataru ( "... u cataru..."), interdisce --> intardisce, internaziunale --> intarnaziunale, interessà --> intarissà, interpretà --> intarprità, interrugà --> intarrugà, poveru --> povaru, numeru --> numaru, verru --> varru, vermu --> varmu, guerisce -->guarisce/varisce, mercuri --> marcuri, venneri --> vennari, serpe --> sarpe, serrà --> sarrà, soceru --> sociaru, lettera --> lettara, opera --> opara, offerta --> ufferta/uffarta, scuperta --> scuparta, apertu --> apartu, vergogna --> vargogna ( " ... micca in vargogna...") , differenza --> diffarenza, errore --> arrore, annervà --> annarvà, cerbellu --> ciarbellu, avertisce --> avartisce, percittore -->parcittore ( " ... un parcittore."), sperimentu --> sparimentu, cunversazione --> cunvarsazione, collera --> collara ( " ... (era) in collara.") , ...
- e "O" o e "U" diventanu suvente "A" dinò :
orezzincu --> arizzincu, orestu --> arestu, odore --> adore ( "...l'adore,..."), occupà --> accupà ( "...hè accupata..."), oliva --> aliva, ocellu --> acellu, prulungà --> pralungà, orechja --> arechja, oppone --> appone, occorre --> accorre, oca --> ocana/acana, ...
- Ci vole "A" invece di "E" o di "I" ind'un certu numaru d'altre parolle :
induve --> induva, chè --> cà, ispittore --> aspittore ("era aspittore" ) , esempiu --> esempiu/asempiu, frequenza --> fraquenza, trinnigà --> trannigà, benedisce --> binadisce, media --> madia , treppede --> trappede, pretende --> pratende, alizzione, alittore è alitturale (ma eleghje è elettu), eccizzione --> accizzione...
NB : postu chì "D" si prununcia "R" in lu rughjone, "binadisce" è "madia" sarianu pussute esse in la catiguria di sopra.
*- i verbi si compienu à l'infinitivu cù -ISCE induva inaltrò ci hè solu -Ì :
capì si dice capisce, finì si dice finisce, ...
*- Ne risulta ch'elle ci sò e forme siguente :
capiscemu, capiscia, capiscii, capiscia, è capiscissi... ind'ella ci hè inaltrò : capimu, capia, capii, capia, è capissi...
- "OÙ" si pò dì "induva", "duva", "unde", "inde", o più raramente "dunde".
- "PRESQUE" si dice *"SGUASGI" u più, ma si pò sente dinò "GUASGI", "GUASI" o "QUASI":
- E parolle di trè sillabe dette "sguillule" (=cù l'incalcu annant'à l'antepenultima sillaba) piglianu suvente una "E" à a fine ancu à u singulare, ch'elle sianu maschile o fiminile.
asempii : una cammare, una cacciare ( "vidarè in cacciare..."), un arbure, u carattare, una pagine, un'immagine, a cennare , a vergine, a margine, a grandine , a rughjine , u Cruzine, una macine ... ma oghje si dice *subitu è micca subite.
- Di manera fraquente assai, si mette una "i" à l'iniziu d'una parolla chì cumencia cù "R", "SP", "ST", "SC", "SD", "SB",...
esempii : "Ùn irrende micca e cose...", "ma aviamu quantunque un irrivinutu", "par istrada", un istracciu ( "... mittianu un istracciu...") "in iscola", "un ispechju", "in irritardu", "un isbagliu", "un ispagnolu", "un irripastu" , un isciaminè ( "Allora c'era un isciaminè..."), un isceccu ( "...si face un isceccu...")... (si rimarcarà u ridoppiu di "R" quand'ì a parolla cumencia cù "R")
- Sicondu a listessa idea, "istu" hè fraquente in principiu di frasa. U i di "issu" si sente in "par isse loche" par un dettu.
*- U plurale di locu hè sia *i lochi sia e loche sicondu i casi, senza ch'ella parga ch'ella ci sia una regula.
" ...(trovu) altre loche da travaglià."
U plurale di u bracciu hè e bracce, quellu di u vinochju è e vinochje, è quellu di u stridu hè e stride o più di radu i stridi, un ovu ma l'ove, un ditu ma e dite, a labbra face *e labbre è micca i labbri.
*- Ci sò e forme CALCOSA, CALCHÌ, invece di QUALCOSA è QUALCHÌ chì si trovanu in lu dizziunariu di Ceccaldi è in li scritti di Maistrale.
- PARCHÈ significheghja POURQUOI è PARCHÌ vole dì PARCE QUE ( "...parchì ella quand'ella ghjunghje...").
- Si dice SCIAMINÈ (caminu hè pocu in usu o indica a cappa), PURTELLU (finestra hè scarsu : "...tirava .. da u purtellu..."), PORTA (usciu pare sparitu), CHJOSU (ortu si sente pocu) ( "In lu chjosu ! Hà postu u chjosu !"), MANDRIA (stazzu hè raru), MINNANNA è piuttostu MISSIAVU/MISSIALU ( "...u missialu o l'arcimissialu...") ma BABBONE si dice dinò abbastanza (mammona ùn si sente mai, babbone hè a norma in Evisa, induva missiavu hè scarsu), PUFFIGLIOLU (figliulinu ùn esiste micca quì), TRAPPEDE (brandali ùn esiste micca), SCIOTTA, SGIOTTA o CAPRA, PORCU o PURCELLU, LOFIA (è micca troia), PULLONE s'usa par un qualunque castagnu sia chì sia a so ità ( " ...è chì i pulloni cuminciavanu à fà e fronde, ...", " È innanzu sott'à i pulloni inghjunu avia a so casetta."), s'usa GHJACARU (è micca cane), NULLA (NIENTE si pò sente in la sprissione "niente cà par ...", à una para à "nulla cà par ..."), NULU (NIVULU ùn si sente micca), si dice SACCU PINNUTU (TOPU PINNUTU si sente pocu), *SCUIATTU (scurriolu ùn si sente tantu), GHJESGIA è micca chjesa, BALLATA è micca vociaru ( " ò cum'ella ballatava bè !"), MURTULAGHJU ( "...i murtulaghji...") è micca mazzeru, si dice *AVENE (è micca avvene nè avenire), si dice ALTRU è à spessu ANTRU (ASTRU pò affaccà ogni tantu) ( "...è dopu ci ne hè un'antra tutta rotta..."), NECIU è micca neci nè nece, *FATTI CHÌ... (è micca "fà chì" nemmancu "fattu chì") ( "Allora avà fatti chì..."), vene megliu à dì in Marignana DIFFARENZA anzi cà sfarenza (ma hè u cuntrariu in Evisa) è mai si dice differenza, *PARTANZA è micca partenza, *CUMMISSARU è micca cummissariu, *NUTARU è micca nutariu, à spessu E invece di EIU (chì si sente quantunque) ma si diciarà dinò "S'O VOGLIU PARTE..." ( "...è dopu eiu...", "...ùn hè micca tutta soia a sò anch'e...") , si sente piuttostu ANGHJI o AGNI invece d'OGNI ( "...è anghji volta..."), INGHJUNU invece d'UGNUNU, "REGARDER" si dice FIDIÀ, "SIFFLER" si dice FISCÀ, si dice RIFLESSU è micca "RIFLITTUTU", "S'ARRÊTER" si dice u più "PIANTÀ" ( " ...è falava una vittura è hè piantata...")o calchì volta "ARRISTASSI", certi lucutori dicenu "MOMENTU" cù una -O- assai parta o ancu "MAMENTU" par mumentu.
- Di manera curiosa, u sughjuntivu prisente di BINADISCE hè "BINADICA" in la sprissione "oh chì Diu u binadica" ma ferma "BINADISCA" ( "San Petru a binadisca" ) ind'ì l'altri casi.
- Suvente si mette "i" invece di "E" : virsione è micca versione, ità è micca età, ghjinnaghju è micca ghjennaghju, ghjilosu è micca ghjelosu, prisente è micca presente, sprissione è micca spressione, midaglia è micca medaglia, ditagliu è micca detagliu, ... Infatti, for'di u casu di l'ultima lettara, a -e- atona ùn esiste.
- Si dice "LUNISSERA, MARTISSERA, MARCURISSERA, GHJOVISSERA, VENNARISSERA, SABATUSSERA, DUMENICASSERA" è "MARTI DA MANE, MARCURI DA MANE,..." ma "LUN'DA MANE".
"A dumenicassera si ne hè andata..."
- Certi verbi anu un participiu passatu cortu :
tumbà/tombu, circà/cercu, dumà/domu, frustà/frustu, cumprà/compru, chjappà/chjappu, piattà/piattu, avvizzà/avvezzu, truncà/troncu, scruchjà/scrochju, cuntà/contu, vastà/vastu, scalzà/scalzu, tribbià/tribbiu, tuccà/toccu, francà/francu, mundà/mondu, fiaccà/fiaccu, truvà/trovu, scuntrà/scontru, carcà/carcu, campassi/campu, tappà/tappu, maccà/maccu, battizà/battezu, accuncià/acconciu, scunciassi/sconcia, cumincià/cumenciu, viutà/viotu, salvà/salvu, ...
"... è l'anu trovu è l'anu compru..."
- Certi verbi anu dui participii passati, unu cortu è l'altru longu :
pinsà/pensu-pinsatu (" Vai chì, ùn ci aghju più pensu" , "Ùn ci aghju micca pensu sì...") , tastà/tastu-tastatu, cansà/cansu-cansatu ( "...s'hè cansa..."), nittà/nettu-nittatu, palisà/palesu-palisatu.
- ARRISTE è micca ARROSTE, PARTUTU è micca PARTITU, STABULISCE è micca STABILISCE, PRICURA è micca PRUCURA.
- "GU" à spessu diventa "V" (prununcia B) :
guastà --> vastà, guaità --> vaità, guardà --> vardà ( "E capre ci vulia à vardalle da a mane à a sera..."), guizzu --> vizzu, guerra --> guerra/verra, guattà --> guattà/vattà, guaizzà --> vaizzà, guazzu --> vazzu, guadagnà--> vadagnà.
*- DEVOIR si dice DEVE . Ma u più di e volte a so cunghjucazione à u prisente hè : dovu, dovi, dove, duvemu, duvite, dovenu. Hè d'impiegu scarsu à altri tempi (in principiu, ùn si sente mai à l'imparfettu, u cundiziunale è u futuru), è li si prifirisce AVÈ DA par isti tempi quì.
Si scontra a forma "dov'essenu" invece di "dovenu esse" à spessu ( "ci dov'essenu stati una..." , "...dove esse...", "...dove avè..."). In irrialità, DOVE + ESSE pare ch'ellu sia vistu cum'è un verbu solu : "ùn ci dov'esse micca" è micca "ùn ci dove micca esse".
- U cundiziunale di VULÈ hè : VURRIA, VURRISTI (più scarsu : VURRII), VURRIA, VURRIAMU, VURRISTE (più scarsu : VURRIATE), VURRIANU
- Si dice : cù mecu, cù tecu, cun ellu/ella, cù noscu, cù voscu, cun elli/elle
- Si dice in Marignana *PARTANZA è micca partenza, CUNTENTE hà un "E" da lettara finale à u singulare (è à u fiminile plurale di sicuru) ( "Sò stata cuntente..."), *ALTRIMENTI è micca ALTRIMENTE, VULINTERI è micca VULINTERE ( "... ùn ci colla micca vulinteri quì..."), *U BICHJERI è micca BICHJERE, *U CANTUNERI ( "Era cantuneri...") è micca CANTUNERE o CANTUNERU, *U MERRI ( "Evviva u merri !") è micca MERRE, *U PINSERI è micca PINSERU, *L'USCERI è micca L'USCERU, si dice AGHJABÀ è micca ABAGHJÀ, BRULLÀ è micca BURLÀ, ADDRUMINTÀ è micca ADDURMINTÀ.
SÒ è micca socu, SÈ, SEMU, SETE, SARÈ è micca sarai, ERA o ERU, SARIU o SARIA è micca sarebbi.
AVEMU, AVETE, APPIA (variante : APPI)(u più : "Pò esse ch'ellu l'appia ghjuntu") o AGHJA (variante : AGHJI) ma mai abbia.
VACU è micca vocu o vò, VACA o VACHI, ANDESSI.
DICEMU è micca dimu, ma si dice DITE.
STÒ, DÒ è micca stocu o docu, DESSI è STESSI
FACCIU, FACI è micca fai, FEMU, FATE, è FACENU è micca fanu. FIA è micca faccia ( " Chì vulete ch'e fia ?"), FESSI
CAPISCE hè l'infinitivu è micca capì, CAPISCEMU è micca capimu o capemu, ma CAPITE, CAPISCIA, CAPISCII,ecc è micca capia, capii,CAPISCISSI è micca capissi.
TINEMU è micca tenimu o tinimu, TINITE.
a cundizione --> e cundizione, a cammare --> e cammare, ...
Ma tandu u -N- di "IN" ùn si sente più parlendu prestu, è pare ch'ellu ci sia una doppia -L- par via di l'assimilazione. Di più, cum'è di regula cù una -i- posta innanz'à una -N- o una -M-, a -i- ùn hè micca prununciata è "lascia" a so piazza à l'ultima vucale di a parolla chì pricede. Face chì par "Hè partutu in lu chjosu" , si sente "Hè partutu 'llu chjosu" .
U listessu fenominu spiega ch'ellu si sente "illocu" par "in locu".
"Quessa dino vulia vene" = KW'ÈSA RIN'O WUL'IA W'ÈNÈ
"...dino cusì." = DIN'O GUZ'I
"Dammi ghjà...", Ditemi ghjà..."
"U m'aghju compru", "A ti dicu", "dillaami", "dalluumi", "dateumi", diteami", ci vole à rendeuli",...
- davant'à l'articulu difinitu (ci hè à dì : "u", "a" , "i" è à volte "e"), accorre à aduprà "PÀ", davant'à l'articulu difinitu "e" pò spuntà "PÈ" di quandu in quandu.
- ind'ì tutti l'altri casi (cunsunante, articulu indifinitu, nigazione "ùn", articuli dimustrativi issu/istu, qualunque parolla cumincendu cù una vucale) si deve fà usu di "PAR"
"...di cullà pà i scalelli..."
" Hè cullata pà u chjassu quì, ..."
" ... pà u cataru di a... di a cucina, pà u chjassu ..."
" ... è pà u matrimoniu di..."
" ... si cullava pè e Funtane..."
" ... sò cullata par entre à pianu..."
" ... par ùn andà micca in Francia ..."
" ... si passava par Ficaghjola..."
" ... è passava par daret'à a casa..."
Ma altri lucutori usanu soprattuttu "pà".
- "MON PÈRE" si dice "BABBU", "MA MÈRE" si dice "MAMMA", ( "Quand'ì... quand'ì babbu è mamma..."), "Mon frère" si dice "ME FRATELLU" ( " ... me fratellu è calchì omu d'ind'è elli...")
- "TON PÈRE" si dice "BABBITU" è "TA MÈRE" si dice "MAMMATA" ( "Sai arrimane a cuntarè à mammata ch'ùn la v'aghju micca detta...") . Par l'altri membri di a famiglia, si dice "TO..." :
"TO CUGINU" : " Hè ghjuntu..to cuginu..."
"TO PARENTE" : "... ind'è to parente."
"TO FIGLIOLU" : "aghju intesu.. à to figliolu..."
- "SON PÈRE" si pò dì "U BABBU" o "SO BABBU" sigondu u cuntestu. Viaghja à issa manera dinò par "SA MÈRE", "SON ONCLE", "SA TANTE", "SON GRAND-PÈRE", ecc
- hè listessa par nostru è vostru.
Prima andavamu à e legne, dunque…tagliavamu e scope è l’albitru…faciamu…i fangotti...i fangotti di legne, e vultulavamu parchì e faciamu in la…in la…sopr’à u stradò in li pulloni. Pigliavamu cù e corde, e faciamu vultulà in lu stradò, è in lu stradò carcavamu u sumere, è ghjunghjiamu e legne à u fornu. Dopu, u ghjornu dopu, ci vulia à fà u pane…à u fornu. Allora a sera, a veghja, di u ghjornu di fà u pane, faciamu u levitu. U levitu, quand’è no faciamu u pane, lasciavamu sempre u ruime…lasciavamu u ruime, ci hè à dì un pezzu di..di pane…tralevitu. U ghjornu dopu, isdrughjemu 'ssu ruime ind’ì l’acqua…eppo' mittiamu l’acqua chì ci vulia, u sale, a farina, impastavamu impastavamu,…è…à travaglià bè a pasta, à sciacquittalla, da una manu à l’altra, à minà b… Bon’…è dopu, quand’ellu era compiu, di minà, bè, accugliiamu tuttu…in lu capu di a madia, è…è culà faciamu un pallone, è po' faciamu a croce, annantu…faciam…cù a nostra manu…ancù u tagliu di a manu, faciamu una croce à u mezu di…di u pallone di…di a…di a pasta……a 'mpastata… : « San Martinu a cresca è San Petru a binadisca ». A cupriamu cù una…cù una pezza di saccu…micca una pezza…una pezza di saccu !…è a lasciavamu lività…dino' cusì. Quand’ella era levita ci hè à dì duie o trè ore dopu, si spianava u pane. Allora si tagliavanu i pezzi…tandu…a mane…prima scaldavamu u fornu, allora aghju dettu anu tutte quelle legne chì no aviamu ghjuntu accese... in lu fornu, è po cù un palu, vultulavamu a… a brusta, è a faciamu andà inghjulocu. Quand’ì a…a……..quand’ì a volta era bianca - e petre di a volta di u fornu eranu bianche - u fornu era caldu ; allora tandu pigliavamu un palu, maiò ; à u capu di u palu, faciamu una… un mazzulu ! Faciamu un mazzulu di… di nocca. È…u liavamu bè à u palu, è cù a nocca, cù stu mazzulu di a nocca, ispazzavamu u fornu. Tiravamu tutta a brusta è a cennare in l…ind’ì l’intrata di u fornu, è l’ammansavamu culà davanti ; quand’ì u fornu era bellu mundula…mund..mundul..mundulatu bè …si chjamava a mondula… què…bellu mundulatu, è…è tandu allora pigliavamu u pane, chì no aviamu falatu da in casa annant’à una tavula, ingutuppatu ind’una pezza di saccu, è u pigliavamu è u tagliavamu …euh…faciamu e misce s.. è a miscia, tagliavamu u pallone cusì, face chì ci facianu dui pani. Allora faciamu u pane è unfurnavamu. È quand’ella era.. finia…quand’ellu cuminciava à…in tantu in tantu, ne pigliavam…ne tiravamu unu cù a pala par vede s’ellu era bellu cottu. Certe volte, in li canti era…più cottu cà in lu mezu, allora u puntavamu è mittiamu quellu di u mezu è…è voilà. È u cacciavamu da u fornu è u cullavamu in casa.